Iulian Panait, The master of six-pack, ne-a spus ce îl ajută pe el să-și mențină un aboment perfect definit.

Dacă ai fost vreodată în vreun club World Class, probabil te-ai întâlnit cu Iulian – fie prin sală, fie la una dintre clasele de grup pe care le ține. Tot Iulian a fost cel care, în urmă cu doi ani, s-a ocupat de concursul 6-pack, care promitea un abdoment sculptat în doar trei luni.

Mai jos găsești câteva dintre sfaturile care îl ajută atât pe el să se mențină în formă, cât și pe cei pe care îi antrenează. Atenție: trucurile de mai jos nu îți garantează pătrățele, dacă acum pui pentru prima oară piciorul în sală.

1. Stai în planșă cu tensiune

Așază-te în planșă, cu sprijin pe antebrațe. Adu genunchii spre coate și rămâi în sprijin pe degetele de la picioare. Menține poziția cât de mult poți.

E util pentru că implică toți mușchii abdominali (de la intercostali până la cei din profunzime).

2. Răsucește și presează

Stai pe spate, cu genunchii îndoiți la 90 de grade. Întinde un picior, iar pe cel îndoit presează-l cu mâna opusă, pe lateralul genunchiului. Menține în tensiune timp de 6-10 secunde.

E util pentru că prin presarea genuchiului opus și menținere se activează musculatura abdominală în diagonală.

3. Efectuează echere cu discul în mână

Ia un disc de minimum 2,5 kilograme. Ideal ar fi să lucrezi cu unul de 5, dar dacă simți presiune pe zona lombară, redu greutatea.

Așază-te pe spate și simultan ridică brațele și picioarele, fără să curbezi spatele. Imaginează-ți că din exterior tu trebuie să arăți ca un V închis și deschis.

E util pentru că este una din cele mai complexe și complete mișcări pentru abdomen, ajutând la o definire mai bună.

4. Fă planșa și pe lateral

Stai în planșă pe lateral cu sprijin pe antebraț sau palmă (pentru a-i crește dificultatea) și ridică celălalt braț. Din această poziție, coboară brațul și, rotind trunchiul, du mâna spre umărul opus. Execuția acestei mișcări trebuie să fie extrem de lentă.

E util pentru că mișcarea implică aproape toți mușchii zonei centrale a trunchiului, ceea ce duce la arderi calorice mai mari.

5. Menține echilibrul în dietă

Știi bine că pătrățelele se fac în bucătărie, de aceea este important să ai o dietă cât mai puțin procesată și echilibrată nutrițional. Însă, ar fi bine ca proteinele să aibă un aport ceva mai mare, deoarece s-a dovedit ca dietele proteice au cel mai bun rezulat în definire.