Concerte, filme, cafea bună şi delicii culinare. Îţi spunem de ce în luna august merită să îţi petreci câteva zile în Capitală.

Summer Well: un festival ca o vacanţă

Placebo

Mai e atât de puţin până când vei dansa din nou pe iarba Domeniului Stirbey din Buftea! Cea de-a patra ediţie de Summer Well are loc anul acesta pe 9 şi 10 august şi are, după noi, cel mai bun line-up de până acum: The National, Placebo, Bastille şi John Newman sunt capete de afiş, urmate de alte nume excelente – Miles Kane, The 1975, Tom Odell, Chloe Howl, Reptile Youth şi Prides. Abonamentele pentru cele două zile de festival costă 199 de lei şi sunt deja disponibile pe easytickets.ro, Orange shops şi reţeaua Eventim.

 

Cinepark: filme sub clar de lună

Chinese Puzzle

Pare o scenă desprinsă dintr-un film romantic, dar vestea bună e că toată luna august vei putea viziona filme bune, la apus de soare, pe iarba din Parcul Herăstrău. Ca în fiecare an, Caravana Metropolis se opreşte în Bucureşti, până pe 14 septembrie, şi aduce o mulţime de filme excelente, pelicule nominalizate şi chiar câştigătoare de Oscar: La Grande Bellezza, The Grand Budapest Hotel, The Broken Circle Breakdown, Her, Inside Llewyn Davis, Kon-Tiki, Closer to the Monn, Chinese Puzzle sau Populaire. Intrarea este gratuită. Detalii şi program pe caravana.metropolisfilm.ro.

 

Traseu cu delicii

Origo

Dacă vrei să iei oraşul la pas şi să-i descoperi cele mai simpatice locuri secrete, începe cu cea mai bună cafea din oraş pe mica terasă de la Origo (Lipscani nr. 9), continuă cu un brunch sănătos şi delicios în decorul de vis de pe Veranda Casei Frumoase (Clopotarii Vechi nr.5), răsfaţă-te cu un ecler gurmand de la French Revolution (Constantin Esarcu nr.1) şi încheie cu o degustare de vinuri bune la Beros & van Schaik (Covaci nr.19).