Profită de zilele libere şi delectează-te cu filmele care se vor întrece în marea cursă pentru un Oscar.
Chiar dacă mai e timp până pe 2 martie, atunci când va avea loc a 86-a ediție a Premiilor Oscar, zilele de vacanţă sunt perfecte ca să te pui la curent cu unele dintre favoritele în cursa pentru cea mai importantă statuetă a anului.
Inside Llewyn Davis
O poveste dulce-amară care te poartă în New York-ul anilor 60, pe când Llewyn Davis încerca să își găsească vocea în industria folk-ului. Cu: Oscar Isaac, Carey Mulligan, Justin Timberlake. Pe ecrane.
Frozen
Anna, Kristoff și Olaf, un om de zăpadă plin de haz, pornesc în căutarea Crăiesei Zăpezii, singura care ar putea opri cufundarea regatului lor într-o iarnă veşnică. Voci: Kristen Bell, Idina Menzel, Josh Gad. Premiera: 28 decembrie.
12 Years a Slave
Viața lui Solomon Northup, un bărbat de culoare liber din New York, se schimbă radical atunci când este răpit şi vândut ca slav pentru următorii 12 ani unui proprietar nemilos. Cu: Chiwetel Ejiofor, Brad Pitt, Michael Fassbender. Premiera: 3 ianuarie.
Saving Mr. Banks
Când Walt Disney a jurat fiicelor lui că va ecraniza cartea lor favorită, Mary Poppins, el nu și-ar fi imaginat că va avea nevoie de două decenii ca să-şi îndeplinească promisiunea. Cu: Tom Hanks, Emma Thompson, Paul Giamatti. Premiera: 10 ianuarie.
The Wolf of Wall Street
Pelicula urmăreşte destinul tânărului bancher Jordan Belfort din momentul în care devine milionar și până când ajunge să fie condamnat la închisoare. Cu Leonardo DiCaprio, Matthew McConaughey. Premiera: 10 ianuarie.
Foto: www.outnow.ch