Cornelia şi Bogdan ne-au povestit cum au creat dansul pe benzile de alergat de la Românii au talent şi cât de important este sportul în vieţile lor.

Ea are 25 de ani, iar el 28. S-au cunoscut în sala de fitness și s-au îndrăgostit. Cornelia Condeescu și Bogdan Dochian sunt un cuplu plin de energie şi chef de viaţă. Deși au programe haotice și foarte încărcate, își fac timp să muncească și la visele lor. Pentru Românii au talent au fost nevoiți să exerseze noapte. "Repetiţiile au fost crunte. A trebuit să repetăm în sală, noaptea, pentru că ziua aveam clase și antrenamente. Eram foarte obosiţi, dar merita când vedea cum se leagă totul şi prinde contur", îşi aminteşte Bogdan. Am vrut să aflăm mai multe despre ei, așa că i-am luat la întrebări, pe fiecare în parte, nu doar despre competiție, ci și despre viața personală.

De când faci sport?
Cornelia: Am început să dansez de la șapte ani. Prima pasiune a fost gimnastica, apoi am continuat cu dansul şi am încercat foarte multe stiluri. Am învăţat salsa în liceu, am participat la zeci de concursuri şi spectacole de dans, dar în facultate nu am mai dansat, m-am axat pe învăţat.
Bogdan: Am făcut mişcare mai toată viaţa. Dar antrenamentele în sală în anul trei de facultate şi așa am ajuns instructor de fitness şi antrenor personal.

Ce te-a atras la el/ea când v-ați cunoscut?
C: Nu ştiu dacă a fost un lucru anume. Semănăm foarte mult şi asta ne-a apropiat din multe puncte de vedere. Pot spune că mi-a plăcut că are simţul umorului.
B: M-au atras foarte mult zâmbetul ei şi energia pozitivă. Tot ce face Cornelia este fericire.

Vă antrenaţi împreună?
B: Da, dar mai rar. Nu avem foarte mult timp. De cele mai multe ori cu scopul de a învăţa noi lucruri unul de la celălalt sau pentru a experimenta împreună noi metode de antrenament sau de predare. Mai mult dansăm împreună, doar aşa ne-a venit şi ideea numărului pentru Românii au talent. Însă nu Zumba. M-a chemat de multe ori Cornelia la clasele ei, dar am stabilit că asta e limita!

Cum au fost repetițiile pentru Românii au talent?
C: Mie mi-a fost cel mai greu cu rostogolirile. Mi-au dat dureri de cap, la propriu!
B: Am tras vreo trei luni – antrenamente de câteva ore, noapte, în fiecare săptămână. Nu aveam cum să mutăm benzile ziua şi să "ţopăim" pe ele. Cel mai greu cred că a fost, pe lângă oboseală, să învăţ expresiile feţei şi limbajul corpului.

Şi totuşi, finalul a fost unul bun? Ce feedback aţi primit după show?
C: A fost o experienţă extraordinară, mai ales că nu ştiam cum o să reacţioneze publicul. Feedback-ul a fost unul foarte bun, multă lume ne-a felicitat, atât pentru idee, cât şi pentru execuţie.
B: Cei care ne întâlnesc ne spun că a fost un număr comic şi că ne-a reuşit.

Cum v-a venit ideea pentru Românii au talent şi cine a gândit coregrafia?
C: Eu îmi doream de mult timp să particip. Aveam nevoie de o idee, care nu a venit singură. Coregrafia am construit-o împreună. Amândoi am încercat tot felul de lucruri pe bandă și pe lângă ea până când am pus cap la cap momentul.

Ce pregătiţi pentru următorul număr?
C: Cu siguranţă vrem să surprindem din nou! Deci mai multe detalii nu dăm. Surpriză!
B: În etapa viitoare vrem să lăsăm o urmă adânc înrădăcinată în mintea şi inima oamenilor, vrem să le arătăm că a fi diferit nu înseamnă că nu aparţii.

Vezi video-ul de la preselecţii aici.