Dintr-un tip supraponderal, Dragoș Ionescu a ajuns în cea mai bună formă a vieții sale. Lecția e simplă: cu voință și muncă poți face orice din corpul tău.

Pauza de după o carieră de 16 ani de hochei pe gheață i-a adus lui Dragoș multe kilograme în plus. Însă, cu multă muncă, pasiune și un antrenor personal potrivit, tipul de 30 de ani nu doar a scăpat de ele, ci și-a definit perfect fiecare mușchi. În 2005, a agățat patinele în cui și timp de șase ani a luat o pauză. Mai practica sporturi de contact, dar când mergea la sală, nu rezista la efort, iar acasă mânca dezorganizat. "Uneori, aveam o singură masă pe zi, iar mâncarea era de tip fast food, cu extra sosuri, multă pizza și dulciuri", spune Dragoș.

Ajutorul unui expert este esențial

S-a decis să se apuce serios de treabă în 2011, la îndrumarea soției lui, Anca Bucur, antrenor World Class. "Ca să fiu sincer, eu chiar credeam că arăt bine", spune Dragoș. Anca l-a îndemnat să participe la clasele ei de aerobic și cycling. La început, i-a fost destul de greu: "După prima oră de cycling la care participasem, în drum spre vestiar, era să cad pe scări din cauză că nu îmi mai simțeam picioarele de la efort." O scurtă perioadă de timp a mers de trei-patru ori pe săptămână, apoi nu a scăzut sub cinci ori. S-a dus la clase de BodyPump, CXWORX, Bosu, Strength, Cardio, Xfit, Cycling. După primul an, în care a frecventat doar studiourile de aerobic și cycling, a intrat și în sala de fitness. "Inițial am lucrat după un program personalizat de Anca, apoi am început, ușor, ușor, să introduc exerciții noi", spune Dragoș. "E foarte important să ai pe cineva la început care să te ghideze și să te susțină; un specialist, un antrenor personal."

Totul ține de disciplină

Astăzi, pe lângă clasele Ancăi, lucrează câte o grupă musculară în fiecare din cele cinci zile ale săptămânii, iar antrenamentul durează între 45 de minute și o oră. În timp, și-a echilibrat și alimentația, iar de câțiva ani Dragoș mănâncă la ore fixe, are trei mese pe zi și două gustări. Alege o proteină pentru fiecare masă, ia shake-uri proteice sau mănâncă ouă la micul dejun, iar pentru prânz și cină optează pentru carne slabă și legume.

Roadele nu au întârziat să apară. După trei ani de efort continuu, Dragoș a slăbit cu zece kilograme și are un corp care ar putea urca oricând pe scena unui concurs de fitness. "Mă simt excelent", spune. "Sunt sănătos, puternic și mult mai încrezător în ceea ce fac."

Greutate (înainte și după) 86 kg / 77 kg
Talie (înainte și după) 88 cm / 80 cm
Înălțime 1,78 m


 

Foto: Corina Olaru și arhiva personală a lui Dragoș