Ziua Femeii e cel mai bun pretext pentru a te deconecta de la stresul zilnic. Ia-ți prietenele, o zi liberă și pregătește-te pentru o relaxare totală.

Începe cu un tratament facial

Este cea mai sigură metodă pentru a-i reda feței strălucirea naturală. Intense Repair Treatment de la SPA by World Class at The Grand este un tratament de îngrijire care îți hrănește pielea în profunzime. În cele 75 de minute, tenul tău va trece printr-un proces de curățare și exfoliere delicată. Apoi ți se va face un masaj și te vei relaxa total cu o mască hidratantă. La final, pielea va fi strălucitoare și va părea mai odihnită. Un tratament costă 70 de euro pentru nonmembri și 60 pentru membri World Class. 

Mergi la un masaj de relaxare

Te va revigora dacă ești foarte tensionată, te va elibera de energiile negative și te va ajuta să te detașezi, măcar pe durata lui, de problemele zilnice. Încearcă masajul de la salonul BeauTeaFull, 80 lei.

Achiziționează-ți parfumul preferat

Sau încearcă-l pe cel mai recent apărut pe piață. Noi îți recomandăm 212 Wild Party de la Carolina Herrera. Notele fructate și florale, cu accente exotice, îți vor înveseli ziua... și sunt un partener perfect pentru o ieșire pe seară, la un party. Preț 378 lei, 80 ml.

Poartă o nuanță vibrantă pe buze

Încearcă rujul din colecția Zac Posen de la M.A.C, 104 lei. Vei fi încântată de textura lui, pigmentul puternic și rezistența pe buze. Nu te complica încercând un machiaj elaborat. Conform tendințelor de make-up actuale, un ruj roșu, pe un ten hidratat, e cea mai cool variantă de machiaj posibilă.

Programează-te la o mani-pedi

Testează o nuanță nouă sau poartă culoarea ta preferată. La final, bucură-te de un masaj al mâinilor, care va hidrata pielea și te va ajuta să te relaxezi. Încearcă SPA Manicure la Nail SPA by Cătălina, 99 lei. Pe lângă manichiură, tratamentul include exfolierea mâinilor, împachetări în mască sau serum anti-aging și un masaj relaxant al mâinilor.

Încheie ziua cu o baie

Dacă te simți obosită după birou, când ajungi acasă, umple cada cu apă fierbinte și presară cuburi de sare efervescentă parfumată – te vor ajuta să te relaxezi instant. Noi ți le recomandăm pe cele sub formă de confetti de la Sephora, o încântare vizuală și senzorială. Be Atomic – Confettis De Bain Parfumés, 18 lei.