Am căutat pentru tine câteva soluții prietenoase cu natura, care cu siguranță îl vor impresiona pe Moș Crăciun.

Ornamente din hârtie reciclată

Decorațiuni din hârtie reciclată

Novica.com este o platformă pentru artizani din toată lumea, care își pot promova și vinde produsele originale, lucrate manual, la scară mică. Decorațiunile din hârtie reciclată sunt unul dintre principalele trenduri eco ale acestei ierni și, dacă nu vrei să te apuci chiar tu de lucru manual, îți dăm alternativă. Poți alege acest set intens colorat, venit tocmai din Guatemala. Artizanii acestor globuri vesele au diverse handicapuri fizice sau mentale, așa că vei avea ocazia să faci și o faptă bună de Crăciun. Set Joyous Christmass, 19,99 dolari

 

 

Vârf de brad din plastic reciclat

Vârf de brad din plastic reciclat

Fulgii de nea din plastic reciclat translucid sunt o idee bună fie că îi așezi în vârful bradului, fie că îi împrăștii prin casă. Mai mici sau mai mari, vor crea un joc de lumini și umbre calde în combinație cu instalația de Crăciun. Set Koziol flakes, 5 lire

 

 

 

 

 

 

Instalație de brad LED

Instalație de brad LED

Ce ar fi bradul de Crăciun fără luminițe? Dacă te gândești la consumul de energie al ghirlandelor clasice și nu îți par prea prietenoase cu mediul, atunci varianta celor de tip LED este mai potrivită. La Ikea găsești diferite astfel de decorațiuni, dar nouă ne-a plăcut ghirlanda roșie, care consumă cu 85% mai puțin și are o durată de viață de 20 de ori mai mare decât cea cu becuri incandescente. Ghirlandă luminoasă, 9.99 lei

 

 

 

Brad din carton reciclat

Brad din carton reciclat

Până la urmă, toate pregătirile decorative se învârt în jurul unei anume piese centrale: bradul de Crăciun. Dacă trendul eco al brazilor în ghiveci a avut nenumărați adepți în anii trecuți, a venit vremea să faci următorul pas. Propunerea noastră, mai ales pentru spațiile mici, precum birourile, sunt brazii din carton reciclat. RenoDeMedici este al doilea mare producător european de carton din materiale reciclate. Iar unul dintre produsele speciale este bradul de Crăciun cu un design simplu, dar cu personalitate. Varianta albă poate fi o pânză perfectă pe care copiii tăi să o personalizeze. Brad de Crăciun din hârtie reciclată, 33 euro