Pleci de acasă și, când revii, totul este curat, fără ca în casă să fi fost cineva. Aceasta este una dintre principalele promisiuni făcute de cele mai noi modele lansate de iRobot – seria Roomba 800 de aspiratoare robot și robotul pentru spălarea podelelor, Scooba 450.

Aspiratoarele iRobot acționează individual, cu ajutorul tehnologiei iAdapt – cel mai inteligent sistem de curățenie și navigare. Senzorii optici și acustici Dirt Detect 2nd Generation monitorizează spațiul de 67 de ori într-o secundă și se folosește de 40 de mișcări predefinite pentru a detecta petele excesiv de murdare și pentru a le curăța. Toate acestea se întâmplă cât tu nu ești acasă, pentru că aspiratorul are o serie de funcții care îl controlează. Poți seta o oră la care să-și înceapă activitatea, iar acesta începe curățenia oricând vrei tu în timpul săptămânii. 

O face mai bine decât aspiratoarele tradiționale

Un aspirator iRobot curăță mai bine decât aparatele tradiționale pe care le porți tu prin casă și care ocupă foarte mult spațiu. În cazul seriei Roomba 880, tehnologia de curățare AeroForce este cu 50% mai eficientă decât până acum. Aceasta folosește sistemul de curățare pe trei niveluri: peria rotativă laterală care adună mizeria din colțuri și din jurul mobilei, două extractoare din cauciuc care se rotesc în sens opus și o putere mai mare de aspirare datorată noului motor. În plus, bateria aspiratorului are o autonomie de două ori mai mare decât generația anterioară. 

Curăță atunci când tu nu mai ai timp

Gândește-te că te duci la muncă și poți programa aspiratorul să-și facă treaba. Nu trebuie să te îngrijorezi că va rata vreo pată, pentru că modelul Roomba 880 este dotat cu un cap de curățare AeroForce care se adaptează dinamic la suprafața care trebuie curățată, fie că este gresie, mochetă, linoleum sau parchet.  În plus, aspiratoarele iRobot au un sistem Antitangle, care le permite să nu se încurce în firele de la numeroasele încărcătoare uitate în casă. După terminarea curățeniei, iRobot Roomba se întoarce singur la baza de încărcare, astfel că totul va arăta perfect când vei reveni acasă.

Te ajută să fii mai sănătos

iRobot Scooba 450, robotul pentru curățarea podelelor, e rezultatul unui proces îndelungat de cercetare, care a dus și la tehnologii de ultimă generație privind eliminarea bacteriilor. Aspiratorul îndepărtează 99,3% din bacteriile specifice mediului casnic, așa că e potrivit și pentru familiile cu copii.

Durează cât te-ai duce tu la sală

Dacă vrei să pleci la sală și să nu ai grija curățeniei, poți să te bazezi pe Scooba 450, care freacă podelele cât tu ești la aparate. Are două cicluri de curățare, de 40 de minute pentru spațiile de până la 28 mp și de 20 de minute pentru cele de până la 14 mp, prin care face casa mai lună decât îți imaginai că poate arăta vreodată. În plus, nu o să te trezești cu apă murdară pe jos, pentru că roboțelul curăță și adună mizeria cu ajutorul periei rotative care absoarbe apa murdară și o trage în rezervorul special creat, separat de cel cu apă curată.

Produsele iRobot sunt disponibile în trei modele: iRobot Roomba, aspiratorul robot, cu prețuri începând de la 1.469 lei, iRobot Scooba 450, robotul pentru spălarea podelelor, disponibil la un preț de 2.799 de lei și iRobot Braava, mopul robot, cu prețuri începând de la 1.329 lei.

Mai multe detalii găsești pe irobot.ro.