Teama de stomatolog se numără printre cele mai des întâlnite şi mai grave fobii. Aceasta variază de la o stare de nelinişte, de anxietate, până la starea de fobie adevărată, cu simptomele de rigoare: puls accelerat, maxilare încleştate, chiar stări de leşin. Importanța sănătăţii orale este însă suficient de mare încât să încerci să treci peste această teamă. Descoperă mai jos trei soluţii pe care le-am pregătit pentru tine.

Conştientizează problema

De cele mai multe ori, teama de dentist este nedefinită şi nejustificată. Pacienţii se tem de durere, însă adevărul este că tehnica dentară a evoluat suficient de mult încât durerea să fie de cele mai multe ori inexistentă. În plus, există acum inhalosedarea că alternativă pentru anumite proceduri, o tehnică simplă, neinvazivă, nedureroasă, potrivită mai ales pentru persoanele anxioase, dar şi pentru copii sau persoane cu dizabilităţi. Dincolo de acest aspect, mulţi pacienţi mărturisesc că teama vine din necunoaşterea procedurilor care se vor efectua. Spune-i stomatologului că vrei să ştii ce se întâmplă pe scaunul său şi acesta te va ghida pas cu pas. Parcurgerea procedurilor împreună cu pacientul este o tehnică eficientă de a reduce anxietatea.

Mergi la dentist şi când nu te doare

Nu degeaba orice stomatolog recomandă vizitele de rutină, bianuale. La acestea, de cele mai multe ori, nu există motive de tratament, ci doar se fac proceduri simple de întreținere: detartraj, albire. În cazul în care există probleme de tratat, simplul fapt că mergi la dentist regulat va face ca acestea să fie depistate la timp, astfel încât intervenţiile reparatorii să fie nedureroase, simple şi rapide. Cei mai mulţi pacienţi ajung la dentist târziu, când durerile sunt deja insuportabile.

Consultă un specialist

Dacă teama ta de dentist este vecină cu sau de domeniul patologicului, atunci ar fi bine să consulţi un specialist. Psihologul te poate ajuta să identifici cauza fobiei, să parcurgi un tratament de specialitate şi, astfel, să o depăşeşti. Varianta ignorării problemei este cea mai puţin recomandată soluţie. Problemele, atât cele de ordin stomatologic, cât şi cele de ordin psihologic, doar se vor agrava.

 

Dr. Florin Lăzărescu
lazarescu
Medic Coordonator Clinică Smilemed

Vrei o programare?
Sună acum la: 031.005.09.67  
Sau click aici pentru o programare online.