Serenity și Rose Quartz sunt cele două culori alese de Pantone ca fiind reprezentative pentru anul în curs. Noi am făcut exercițiul de a alege cele mai cool accesorii și articole ca să fii în tendințe și la antrenamente.

Tot ce trebuie să faci este să work work work, ca Rihanna, pentru a alimenta lunar cardul, iar după asta totul este: shop, shop, shop! 

Pentru echipament (bustieră, colanți, top) poți alege un mix între cele două culori, însă nu exagera – deși e posibil să pară o idee bună în cabina de probă, Serenity și Rose Quartz sunt culori cu personalitate pe care e bine să le asortezi cu elemente în tonuri neutre, precum gri, alb sau negru.

În ceea ce privește pantofii, fă-ți de cap! Este un soi de regulă nescrisă că dintre toate piesele esențiale pentru un antrenament, pantofii sunt the bad boys: îi poți găsi într-o mulțime de culori, imprimeuri și modele potrivite tipului tău de workout și cu cât sunt mai excentrici, cu atât mai bine!

Am ales și accesorii, pentru tine sau pentru antrenament (elastic de păr, coardă), pe care le poți integra firesc în ținuta ta, fie că îți dorești să te îmbraci într-una dintre cele două culori sau nu. Sunt fix acel mic ceva care să dea un tonus nou unui echipament vechi.

Nu uita de gadget-uri! Inclusiv acestea sunt susceptibile schimbărilor din zonă de fashion.

 

Top H&M, 99 lei, hm.com
Bustieră Adidas, 159,99 lei, hervis-sports.ro
Colanți Adidas, 199,99 lei, hervis-sports.ro
Tenişi Le Coq Sportif, 329 lei, otter.ro
Elastic de păr Under Armour, 9,99 dolari, shop.nordstrom.com
Ceas Tomtom, 589,90 lei, decathlon.ro
Coardă Domyos, 19,90 lei, decathlon.ro