Aer curat, sucuri naturale, apă pură și un covor fără bacterii – află cum le poți avea pe toate în casa ta.

Într-un mediu citadin în care ești în permanență asaltat de poluare și stres, trebuie să găsești o formă de echilibru. Iar cel mai bine o poți face doar dacă ești într-o formă fizică și psihică excelente. Următoarele aparate sunt menite să te ajute să atingi aceste obiective cu efort minim.

Storcător de fructe

Breville Juice Fountain Crush

Este probabil una dintre cele mai utile invenții pentru bucătărie. Există două tipuri de storcătoare: cele centrifugale (clasice) care storc fructul prin rotirea unor lamele și cele cu presare la rece.
Storcătoarele centrifugale produc căldură în timpul procesului, ceea ce deteriorează unele dintre enzimele fructelor și legumelor stoarse, în timp ce presele la rece întâi zdrobesc, apoi storc fructul prin presare. Astfel, se păstrează o cantitatea mai mare de vitamine, mai multă pulpă, iar zgomotul produs este mai mic. Dezavantajul constă în prețul mai mare al storcătoarelor la rece.

Breville Juice Fountain Crush este produs de Williams-Sonoma și, în afară de toate avantajele enumerate mai sus, poate presa și migdale, alune, semințe sau alte tipuri de nuci pentru a crea sucuri cu arome speciale. Preț: 1.176,94 lei

Fierbător de apă

Fierbator apă Purity

Știi foarte bine că apa de la robinet este prea toxică până și pentru gătit. Așa că atunci când vrei să prepari ceva rapid de mâncare, ai nevoie de apă pură. Fierbătorul este cea mai rapidă și simplă unealtă de curățare a apei. Modelul Russell Hobbs are în plus și un filtru de purificare de la Brita, care reține impurități precum clorurile, plumbul, cuprul și previne depunerile de calcar. Preț: 149 lei

Purificator de aer

Lightair IonFlow

Lightair IonFlow este un dispozitiv de doar 66 de centimetri înălțime care curăță aerul din casă. Iar pe timp de iarnă beneficiile se vor vedea imediat, deoarece împiedică răspândirea virusului gripal transmisibil prin aer. Aparatul funcționează fără filtru, este silențios, și nu emite ozon. În plus, forma sa îi permite să se integreze ușor în orice interior. Preț 2.250 lei.

Inhalator de sare

InSalin

Fie că vrei să te lași de fumat, să scapi de alergii sau să ai plămâni mai sănătoși și pregătiți pentru antrenament, InSalin este un aparat care te va ajuta să atingi toate aceste obiective. Ce face? Este practic o salină pe care o ții în mână și din care inhalezi vapori de sare. Sarea curăță plămânii și ajută la tratarea multor afecțiuni pulmonare declanșate de aerul murdar inhalat zilnic. Dacă acasă ai deja un purificator de aer, e bine să ții unul și cu tine, în buzunar sau în geantă, pentru momentele când simți că ai nevoie de o gură de aer curat în mijloacele de transport în comun sau la birou.

Fun fact: aparatul este invenția unei echipe de designeri și ingineri din România.
Preț: 90 de lei. Îl poți cumpăra de la magazinul Dizainăr (str. Puțul cu Plopi nr. 17, București).

Aspirator antibacterian

Aspiratorul Raycop Hera

Unul dintre cele mai importante produse necesare unui cămin sănătos este aspiratorul care elimină bacteriile, virușii și acarienii. Toți acești agenți duc la afecțiuni precum astm, alergii respiratorii, mâncărimi ale pielii etc. Aspiratorul Raycop Hera elimină acești factori printr-un sistem excelent de filtrare și cu ajutorul unei lămpi UV ce sterilizează suprafețele pe care este folosit. Preț: 1.400 lei

Aparat de White Noise

White Noise

Pe lângă poluarea din aer și cea fonică este foarte dăunătoare pentru sănătate – mai ales pentru cea psihică. Aparatele care anulează zgomotul de fundal funcționează prin analizarea sunetelor din ambient și crearea unei „perdele“ de sunet alb – un zgomot ce acoperă sunetele înconjurătoare, fără să deranjeze.
Pure White Noise Machine este un generator de zgomot alb, o soluție ideală pentru momentele când vrei să lucrezi și să nu fii deranjat de ce se aude în jur sau pentru atunci când te pregătești de somn. Are bineînțeles și un timer ca să economisești curent și intrare auxiliară pentru conectarea mp3 player-ului. Preț: 59,99 USD