Cine delicioase, concerte, expoziții, proiecții de film și chiar campionate de ping-pong – află ce spaţii te aşteaptă cu astfel de mixuri.

Local Colonial
„Primul restaurant local colonial din istoria românilor și din Centrul Istoric“. Așa cum se autointitulează, Local Colonial este una dintre cele mai plăcute descoperiri din Centrul Vechi. Designul îi aparține lui Corvin Cristian, concertele live (de la seri de jazz la DJ sessions) sunt coordonate de Berti Barbera, iar meniul aduce în prim plan o mulțime de preparate delicioase: de la terină de brânzeturi fine cu somon norvegian afumat și avocado până la caracatiță cu pesto de lime și pătrunjel.
Adresa: Strada Covaci nr. 19.

Colonial

Plastilina
Dacă ţi-ai petrecut câteva seri de vară pe terasa de la Acuarela este timpul să afli că simpaticul loc de pe strada Polonă are acum și o soră mai mică: Plastilina, cel mai recent proiect semnat Imbold, își are locul într-o casă cu istorie, construită în 1893, a cărei grădină a fost amenajată pentru expoziţii şi performance-uri. Concerte de jazz, expoziţii, evenimente tematice şi cele mai bune smoothie-uri te aşteaptă în acest nou loc.
Adresa: Strada Olari nr. 8.

Plastilina

Control
Unul dintre cluburile cu vechime din București s-a reinventat în această vară cu o grădină care pare ruptă din peisajul occidental. Amenajată de LAMA Arhitectura, terasa Controlului e plină ochi de verdeaţă, așa că dă o fugă acolo cât temperaturile sunt încă prietenoase. Și ăsta nu e singurul motiv pentru care te îndemnăm să calci pragul Controlului săptămână de săptămână: joia, Sala Berlin se transformă în arenă de ping-pong, așa că ia-ți paletele cu tine!
Adresa: Strada Constantin Mille nr. 4.

Control

Maison 13
Dacă visezi la un lounge-restaurant exclusivist în care poți să savurezi în liniște un fresh de banane şi mango, în timp ce răsfoieşte cele mai cool albume de arhitectură sau admiri o expoziție de artă modernă, atunci acesta e locul perfect pentru tine! Aflat într-o vilă veche de lângă Parcul Ioanid, Maison 13 te așteaptă să îți petreci serile cu prietenii în jurul unei limonade de rodii sau al unui pahar de şampanie Ruinart. Spațiul este gândit și ca un showroom inedit: dacă un obiect de mobilier îţi atrage atenţia sau vrei să îl faci cadou, îl poţi achiziţiona pe loc.
Adresa: Strada Dumbrava Roşie nr. 2.

Maison 13

Lokal
Cel mai nou spațiu alternativ din București se ascunde în inima unei grădini cu magnolii din strada Eminescu: un gastropub minunat care promite să fie o gură de aer proaspăt în inima Capitalei. De ce ne place? În primul rând pentru că își are locul într-o casă boierească din secolul trecut, perfect renovată. Apoi, pentru că în meniu găsești o mulțime de variante deopotrivă delicioase și sănătoase: de la burger cu linte și hrișcă la burek de dovlecei cu brânză de vaci și până la limonadă de afine sau ceai de ghimbir aromat, Și, nu în ultimul rând, pentru camera cu viniluri în care poți să te lași purtat în trecut măcar pentru câteva ore.
Adresa: Strada Mihai Eminescu nr. 57A.

Lokal