Deşi tehnologia este cel mai des acuzată că ne-a perturbat orele de odihnă, tot ea vine cu soluţii ca să ne refacem mai eficient. Am selectat cinci dintre cele care pe noi ne-au convins.

1. Sleep Genius – Aplicaţia pentru somn

Sleep Genius

Majoritatea aplicaţiilor pentru smartphone sau tabletă se concentrează pe măsurarea parametrilor somnului pentru a-i determina calitatea. Sleep Genius este o aplicaţie dezvoltată de neurologi pentru astronauţi, ca să-i ajute să doarmă în spaţiu. Aplicaţia foloseşte "zgomotul roz", o variantă mai blândă a "zgomotului alb" şi algoritmi neurosenzoriali care induc senzaţia de mişcare în creier, asemenea mişcării de legănare a unui copil când este adormit de mamă. Sleep Genius este gratuit, disponibil în App Store sau Play Store.

 

 

2. Wake-up Light Plus – Lumina soarelui la tine în dormitor

Wake-up Light Plus

Majoritatea alarmelor de trezire se bazează pe un sunet puternic, care să ne întrerupă somnul şi să ne ridice din pat. Cei de la Philips propun ca alternativă Wake-up Light Plus, o veioză inteligentă care simulează răsăritul cu 30 de minute înainte ca alarma să se declanşeze. Becul cu halogen luminează gradual şi poate fi folosit atât ca să creeze imaginea de răsărit pentru deşteptare, cât şi pe cea de asfinţit pentru a induce starea de somn. Aceasta din urmă poate fi o opţiune excelentă în cazul celor care călătoresc mult şi schimbă des fusul orar.

Wake-up Light Plus este disponibil pe site-ul Philips, începând cu 169 de dolari.

3. Basis Science – Ştiinţa somnului într-un ceas

Basis Science

Cu ajutorul a şase senzori montaţi pe spatele unui smartwatch, Basis Science măsoară ritmul cardiac, electricitatea de la nivelul pielii, transpiraţia şi temperatura din timpul somnului. Datele colectate sunt analizate şi atribuite etapelor de somn uşor sau adânc şi livrate ca un raport al calităţii somnului. Pe scurt, Basis Science oferă date similare unei encefalograme din laboratoarele de somnologie, la un preţ care porneşte de la 150 de dolari, pe amazon.com

 

 

 

4. Jawbone UP – Brăţara care nu scapă nimic

Jawbone UP

Jawbone UP monitorizează ciclurile somnului şi îţi spune cât de mult somn adânc sau uşor ai pe noapte. Urmăreşte de câte ori te trezeşti în timpul nopţii şi funcţionează ca alarmă, trezindu-te cu mici vibraţii.

Deja cunoscută de amatorii colectării de date, Jawbone UP are o aplicaţie (UP 3.1) care corelează ce ai mâncat, câtă mişcare ai făcut cu informaţiile înregistrate în timpului somnului. Tot în familia aplicaţiilor Jawbone, UP Cofee îţi monitorizează cantitatea de cafea pe care o bei zilnic şi efectul pe care aceasta îl are asupra somnului tău.

Găseşti brăţara la iStyle, începând cu 640 lei.

5. Withings Aura – Pachetul complet

Withings Aura

Pentru monitorizarea somnului, Aura propune o variantă fără vreun accesoriu incomod de purtat în timpul nopţii. Toate datele sunt colectate de un senzor care se pune pe pat, sub lenjerie. De acolo înregistrează calitatea somnului, mişcările corpului, respiraţia şi ritmul cardiac. Toate datele ajung în aplicaţia personalizată şi oferă o imagine completă a felului în care te odihneşti.

Pe lângă monitorizarea somnului tău, Aura înregistrează mediul (de la zgomotul din cameră, la temperatură sau nivelul luminii) şi te ajută să adormi cu o lumină portocalie care stimulează producţia de melatonină.

Withings a anunţat un preţ de 300 de dolari pentru o lampă şi un senzor, un al doilea senzor putând fi achiziţionat pentru 199 de dolari.

Foto: freshconsulting.com, philips.com, arstechnica.com, istyle.eu/ro, iphoneincanada.ca