Bogată în proteine, sățioasă și răcoritoare – un mix atipic pentru o salată, dar iată că se poate. Încearc-o și cu siguranță va deveni preferata ta.

Timp de preparare: 20 de minute
Cantitățile sunt calculate pentru 2 porții

Ingrediente

3 căni de rucola spălată
Un avocado tăiat cuburi
Jumătate de cană de năut la conservă
¼ cană de quinoa
Boabele de la o jumătate de rodie
Dressing (4 linguri de tahina, 2 linguri de iaurt, sucul de la o jumătate de lămâie)
Chimion și chilli (pentru năut) și puțin ulei de măsline

Mod de preparare

1. Spală și scurge bine năutul din conservă. Dacă boabele mai au coaja transparentă, încearcă să o scoți. Pune-l într-o tavă, presară chimionul, chilli și uleiul de măsline și bagă-l la cuptor 10 minute, cât să se rumenească.
2. Între timp, fierbe quinoa (o parte quinoa la două părți apă, circa 15 minute), apoi scurge-o bine.
3. Așază rucola în două farfurii adânci. Adaugă în fiecare năut, quinoa, avocado și amestecă bine. Completează cu dressingul și ornează cu cât de multe boabe de rodie vrei.

Foto: fitforfashion.ro