Un pahar cu această băutură te scapă de stările depresive și oboseală, îți întinerește pielea, ține kilogramele la distanță și reduce riscul de boli cardiace. Secretul stă în două dintre ingrediente: menta și lime-ul.

Timp de preparare: 5 minute
Cantitățile sunt calculate pentru 4 porții

Ingrediente

4 lămâi (+ câteva felii în plus, pentru decor)
3 lime (+ câteva felii în plus, pentru decor)
50 grame de frunze de mentă proaspătă
170 grame de îndulcitor (folosește sirop de agave sau zahăr brun de palmier)
2 litri de apă rece

Mod de preparare

1. Stoarce sucul din lămâi și lime într-un pahar gradat. Ar trebui să obții cam 250 ml de suc.
2. Strivește, cu o lingură de lemn, frunzele de mentă peste care ai pus un sfert din îndulcitor (evident, este mai util zahărul).
3. Adaugă sucul de lămâie proaspăt stors, apoi apa rece și restul de îndulcitor. Amestecă până se dizolvă.
4. Ține limonada la rece și servește-o cu gheață și ornată cu felii de lămâie și lime.

Foto: fitforfashion.ro