Samuel le Torriellec, un chef pasionat de sporturi extreme și bucătărie, ne-a dat rețeta unui preparat suficient de nutritiv și pentru cei care ard multe calorii.

Timp de preparare: 20 de minute
Cantitățile sunt calculate pentru 2 porții

Ingrediente

Ulei măsline
150 g roșii cherry
100 g țelină branche
100 g ceapă roșie
100 g ceapă
Jumătate de legătură de ceapă verde
2 lingurițe de pesto
200 g somon
40 g măsline Kalamata
100 g de brânză feta
Zeama de la jumătate de lămâie
Sare și piper
2 ouă fierte (opțional)
Parmezan (opțional)

Mod de preparare

1. Lasă brânza la marinat în oțet balsamic, alături de măsline, și somonul în sare și zahăr, timp de 10 minute. Când sunt gata, fă-le cubulețe.
2. Între timp, taie legumele și călește-le – tot cam 10 minute. Poți adăuga ierburi proaspete precum coriandru și tarhon.
3. Când sunt gata, pune legumele în două farfurii, adaugă bucățile de brânză și somon. Completează cu dressingul din pesto și zeamă de lămâie și amestecă. Dacă folosești, pune acum oul tăiat pe jumătate. Asezonează totul cu parmezan, dacă îți place.

 

Samuel le Torriellec este Executive Chef la L’Atelier, din cadrul Hotel Epoque. Povestea completă i-o găsești în noul număr W by World Class.