În general este foarte bine ca proteinele să fie prezente în dieta noastră pentru că ajută organismul la formarea propriilor proteine care îndeplinesc roluri importante în organism, cum ar fi cele de: enzime (parte din reacțiile chimice din corp), anticorpi, mesageri (hormoni care transmit semnale între celule), de structură (oase, piele, tendoane, mușchi). Proteinele ajută și la reducerea grăsimilor din organism, reglarea nivelului de zahăr din sânge și reglarea presiunii arteriale.

Dintre toate tipurile de proteină pudră de pe piață, două dintre ele au rămas importante și populare prin faptul că și-au dovedit eficiența în timp: proteinele pe bază de zer și cele pe bază de cazeină.

Ambele tipuri de proteine provin din lapte, de obicei de vacă, cazeina fiind parte din proteinele din lapte în proporție de 80%, iar zerul în proporție de 20%. Amândouă sunt proteine importante pentru dezvoltarea fizică pentru că au toți aminoacizii esențiali pe care trebuie să îi obții din mâncare, deoarece corpul nu îi poate produce.

Atât cazeina cât și zerul conțin diverse peptide bioactive, care sunt compuși benefici pentru corp.

Peptidele din cazeină îmbunătățesc funcționarea sistemului imunitar și al celui digestiv.

Unele peptide ajută și inima prin scăderea presiunii arteriale și reducerea incidenței de formare a cheagurilor de sânge.

De asemenea, ajută la buna distribuire în corp a calciului și fosforului.

Zerul conține proteine anumite imunoglobine care și ele ajută la buna funcționare a sistemului imunitar și au proprietăți antimicrobiene și antioxidante.

De asemenea, ajută la o mai bună absorbție a vitaminei A și altor micronutrienți, ajutând cel mai mult la absorbția fierului de către organism.

Diferența dintre cele două tipuri de proteine este că cele pe bază de zer sunt mult mai eficiente când vine vorba despre creșterea masei musculare.

Această diferență vine din faptul că proteinele pe bază de zer se absorb mai repede din cauza compoziției diferite de aminoacizi.

Conținutul de BCAA de leucine, isoleucine și valine este mai ridicat în proteinele pe bază de zer decât în proteinele pe bază de cazeină care au un conținut mai ridicat de histidină, methionină și phenylalanină.

Toți acești aminoacizi sunt importanți în formarea masei musculare, dar leucina este cea care inițiază procesul, de aceea proteinele pe bază de zer stimulează sinteza proteinelor active în formarea mușchilor mai mult decât o fac proteinele pe bază de cazeină.

Această diferență se vede și mai mult atunci când consumăm proteine în tandem cu antrenamentul la sală.

Cazeina se digeră încet, de aceea este indicat să o consumăm noaptea înainte să dormim, iar zerul se digeră rapid și este ideal să îl consumăm înainte de antrenament.

O combinație dintre cele două proteine este ideală pentru o dezvoltare armonioasă.

Ce știm sigur este că atunci când consumăm proteine zilnic avem parte de îmbunătățiri vizibile asupra dezvoltării masei musculare.

Într-un plan de nutriție sănătos, calitatea proteinelor contează foarte mult pentru că în funcție de nivelul calității sunt influențate rezultatele pe care le dă corpul tău.

Pe www.wshop.ro vei găsești proteine care te vor ajuta să îți atingi obiectivele de fitness mai ușor.