O postură mai bună, o minte mai limpede sau un corp mai puternic – indiferent de dorința ta, există un tip de yoga care ți se potrivește. Află care.

"Există cel puțin 44 de tipuri de Yoga", spune Andreea Belu, instructor de yoga în World Class Fitness Center at Plaza Romania și Health Academy Downtown. "Tocmai de aceea, este important să facem diferența între ramurile tradiționale ale yoga, în care practicarea asanelor este a treia etapă pregătitoare din întregul «antrenament» și tehnicile yoga care pun accent pe această practică a asanelor. Și să ne amintim că, indiferent de numărul tehnicilor, tipurilor sau metodelor yoga, scopul practicii este același: echilibrul corporal, mental și spiritual. În două cuvinte: jivan mukti. Eliberarea sufletului", adaugă ea.

Ca să îți dai seama cel mai bine ce tip de yoga ți se potrivește, iată ce ar trebui să știi despre patru cele mai întâlnite dintre ele:

Hatha Yoga

"Ea este sursa celor mai multe dintre stilurile yoga din prezent. Deși redusă de multe ori la practica asanelor (pozițiilor) și pranayama (exersarea tehnicilor respiratorii), Hatha Yoga este o metodă holistică, care include principii de viață, clasificate în yama și nyama, ale căror practici nu se termină odată cu ora de Yoga la care ai participat", spune Andreea.

De ce s-o practici Folosind o combinație între asane, pranamayane și momentele de meditație, te va ajuta să ai o coloană mai sănătoasă, va contribui la circulația mai bună a sângelui în toate organele și te va face să ai o flexibilitate mai bună a corpului.

Atenție! În Hatha Yoga, ca în orice alt tip de yoga, trebuie să nu uiți să îți anunți instructorul în legătură cu eventuale situații speciale. Dacă ai probleme cu coloana, dacă ești la menstruație sau dacă ești însărcinată, nu este recomandat să încerci orice asană.

Ashtanga Vinyasa Yoga

"Este un sistem riguros de asane, create pentru dezvoltarea forței, a flexibilității și rezistenței. Asanele sunt practicate în aceeași ordine, în ritm continuu, iar mișcările sunt sincronizate cu respirația. Asthanga Vinyasa Yoga e un antrenament muscular solicitant, atunci când asanele sunt executate corect și atenția e direcționată către corp", explică Andreea.

De ce s-o practici Deoarece este un tip de yoga care presupune executarea rapidă a asanelor, îți va pune la încercare forța, ceea ce în timp îți va garanta un corp puternic.

Evit-o, dacă ai probleme cu articulația umărului sau cu încheieturile, căci "toate asanele care pun presiune pe aceste articulații trebuie adaptate sau eliminate complet. Crow pose, statul pe mâini (handstand), statul pe umeri (shoulderstand) sunt contraindicate", precizează instructorul de yoga.

Iyengar Yoga

Acest tip de yoga "se focusează pe precizia alinierii corporale și corectitudinea maximă cu care pot fi executate asanele. De obicei, în timpul cursului de Iyengar Yoga, pozițiile se susțin chiar și 10 minute. Este o provocare corporală maximă din punct de vedere al forței, flexibilității, rezistenței, echilibrului și concentrării", spune Andreea Belu. O altă caracteristică a acestui tip de yoga este că uneori se folosesc diferite obiecte, precum scaune, pături sau curele, pentru a împiedica rănirea și pentru a te ajuta să ai postura corectă.

De ce s-o practici Cum alinierea corectă a corpului în timp exercițiilor este foarte importantă, te va ajuta să scapi de durerile de spate, dar și să îți refaci sistemul imunitar, insomnia sau depresia.

Evit-o, dacă suferi de anumite afecțiuni. "În caz că tensiunea ta arterială este controlată de medicație, cere sfatul doctorului în legătură cu practicarea exercițiilor yoga. Altfel, evită posturile în care inima este situată deasupra capului și picioarele sunt situate deasupra inimii, cum ar fi inversiile ca statul pe mâini sau pe umeri", explică Andreea Belu.

Dru Yoga

"Este tipul de yoga care s-a dezvoltat în jurul semnificației cuvântului sanscrit, druvam: stare de liniște mentală, neafectată de lumea exterioară. Se bazează pe mișcări continue, fluide și relaxante, executate în ritmul respirației controlate și însoțite de vizualizări mentale. Asanele practicate sunt centrate pe anahatha chakra sau centrul inimii", explică Andreea Belu.

De ce s-o practici Pentru relaxare, eliminarea parțială a stresului, obținerea unei stabilități corporale și emoționale. Așa că, dacă vrei să faci yoga pentru minte și suflet, încearcă Dru Yoga, care, prin caracteristicile sale (exerciții care pun mare preț pe respirație), te ajută să îți recapeți echilibrul mental și emoțional.