Unul dintre cei mai buni și mai cunoscuți profesori de la noi îți povestește ce înseamnă, de fapt, yoga și cum îți poate schimba viața.

Irene practică yoga de aproape 20 de ani, s-a perfecționat în India unde merge constant pentru a participa la cursurile profesorilor ei și spune că face asta deoarece Universul a aranjat o conjunctură favorabilă. Dacă nu ai fost la nicio clasă de-a ei, include-ți în program ora pe care o ține în World Class Health Academy at the Grand sau fă-ți drum pe la școala ei de Ashtanga Yoga, Anahata. Am stat de vorbă cu ea, ca să aflăm cât de mult i-a schimbat yoga viața.

O zi normală din viaţa ta…
…începe cu practica personală şi se termină, de obicei, cu predat.

Cum sunt oamenii care vin la clasele tale?
Foarte frumoşi! Din interior, se reflectă şi în manifestat.

Ce schimbări ai observat, pe termen lung, în cazul clienţilor care vin constant?
Cred că sunt mai relaxaţi, dar mai bine îi întrebi pe ei.

Yoga – practică pentru suflet – şi yoga - practică pentru remodelarea corpului. Cum se îmbină?
Sunt foarte multe stiluri de yoga. Cei care au o natură preponderent mentală, încep cu Jñāna yoga. Bhakti yoga îi atrage pe cei cu mult devotament, haṭha yoga (forma mai „tactilă“ de yoga, care se bazează pe postură, respiraţie şi atenție, ashtanga şi power yoga intră în această categorie – sunt foarte multe stiluri de hatha yoga) atrage persoanele mai active fizic. Însă, oricare dintre forme conduce la o echilibrare fizică, emoţionalo-mentală.

Ce lucruri sunt esenţiale pentru a te apuca de yoga?
Nu aş zice esenţiale, dar bunăvoinţa şi curiozitatea ajută.

Există vreun mindset necesar pentru yoga?
În practică vezi o oglindă, care aduce la suprafaţă formulele noastre mentalo-emoţionale, materializate prin corp. Dar de fiecare dată este altfel, pentru că ne schimbăm tot timpul. Acesta este avantajul unei practici zilnice. Îmi arată cât de calmă sau agitată,  răbdătoare sau neliniştită sunt la momentul practicii.

Vin oamenii la clase dornici să îşi remodeleze corpul. Şi, de fapt, tu îi înveţi să se accepte aşa cum sunt. Cum ajută yoga în tot procesul acesta?
Yoga ne ajută să ne vedem aşa cum suntem, să fim sinceri cu noi înşine şi să ne dezlegăm de comparaţii deşarte. Fiecare dintre noi este perfect la origine, iar acest lucru, adus la suprafaţă, produce schimbare. Schimbarea se face în mod natural, neforţat, şi la toate nivelurile, nu numai fizic.

Ce postură o recomanzi pentru practica zilnică?
Pentru cei cu puţin timp, le-aş recomanda Salutul Soarelui (o înşiruire de posturi sincronizate pe respiraţie). Este mai dinamic şi mai complet pentru a începe ziua. Latura sa integrativă cu natura poate să fie pe placul celor mai sensibili la ritualuri.

Cum te-a transformat yoga pe tine, ca persoană?
Mi-a deschis ochii şi porii, sunt mai sensibilă şi mai dreaptă. La propriu şi la figurat.

Ai o postură preferată?
Nu prea. Din contră, am posturi care mă fac mai atentă şi sunt cele la care încă mai lucrez ca să aduc uşurinţă şi stabilitate, atunci când le întrupez. Este sublim să văd cum fiecare postură este altfel în fiecare zi. Proful meu spune că o postură este concretizată atunci când este practicată de 1.000 de ori.

Este yoga o metodă alternativă de vindecare?
Poate să fie, dacă integrăm toate laturile fiinţei.