Puterea gândurilor pozitive este un subiect tot mai dezbătut în ultima vreme. Află cât de științific este optimismul și cum îl poți folosi cât mai bine pentru corpul și mintea ta.

Cu siguranță ai cel puțin un prieten sau o cunoștință care ți-a povestit despre cum, la un moment dat, și-a dat seama că trebuie să facă niște schimbări și să își regândească viața într-un mod mai pozitiv. Desigur, totul sună superficial, mai ales când rămâne la stadiul de vorbe. Însă este demonstrat faptul că positive thinking, optimismul sau, pur și simplu, resetarea gândirii, are efecte asupra psihicului, dar și a fizicului tău.

Optimismul te ajută să găsești soluții mai rapid

Ce spune ştiinţa:
La mijlocul anilor '80, doi cercetători curajoși publicau, în revista Health Psychology, un studiu despre legătura dintre starea de spirit și sănătatea oamenilor. Ei ajuns la concluzia că propriile gânduri te pot ajuta să te vindeci, să slăbești sau, pur și simplu, să ai o stare generală mai bună. Iar explicația este foarte simplă: optimiștii trec mult mai ușor peste probleme, pentru că ei găsesc mai rapid soluții.

Aplică și tu:

  1. Dacă ai o problemă de sănătate, nu te cufunda în ea. Gândește-te că totul are o rezolvare și încearcă să găsești modalitățile practice prin care să ajungi la soluție.
  2. Nu te concentra prea mult asupra stării de spirit pe care o ai în momentele grele. Folosește-ți energia pentru a o schimba, pentru a-ți face ziua de mâine mai veselă decât cea de astăzi. Și, cel mai important, începe chiar de acum.

Gândurile pozitive te vindecă

Ce spune ştiinţa:
Sportul (în diverse forme) și meditația zilnică sunt absolut necesare pentru sănătatea ta fizică și psihică. Un grup de cercetători din Canada a descoperit anul trecut că telomerii, elementele celulei, care decid îmbătrânirea celulei, sunt influențați de starea de spirit. Astfel că, în cazul multor boli, fie și cancer, echilibrul psihic poate aduce vindecarea.

Aplică și tu:

  1. Fă mișcare, folosește-te de efortul fizic pentru a-ți reechilibra nivelul de endorfine și de serotonină – această liniște și fericire este vitală pentru depășirea problemelor de sănătate.
  2. Ia-ți un răgaz în fiecare zi, în care să te liniștești și să te gândești la lucrurile care îți plac, la cele pentru care ești recunoscător și la ce vrei să schimbi în viața ta. În felul acesta îți vei reechilibra starea de spirit.

Atitudinea este totul

Ce spune ştiinţa:
E timpul să faci o schimbare. Există totuși ceva ce poți reseta chiar de astăzi: atitudinea ta. Iar asta se va propaga în tot ceea ce faci. În cadrul unui experiment efectuat recent s-a observat că atunci când voluntarii din studiu adoptau postura lui Superman pentru câteva minute sufereau modificări hormonale similare cu cele din momentele când primeau confirmări de la cei din jur.

Aplică și tu:

  1. Spune-ți zilnic că ești puternic. Și comportă-te ca atare. Treptat, cei din jurul tău te vor tratata ca pe un om puternic, vor avea încredere în tine, iar tu vei reuși să faci tot ceea ce îți propui.
  2. Amintește-ți zilnic ce vrei să ți se întâmple și fă în fiecare zi ceva pentru asta.