David Meloni, unul dintre cei 4 instructori din lume care deţin "Advanced Senior Certificate", oferite de familia Iyengar, vine în România între 18 și 20 septembrie.

La origini, Iyengar Yoga este o formă de Hatha Yoga, dar în cadrul ei se pune accent pe detalii, precizie și aliniament. Necesită extrem de multă disciplină, dar te va ajuta să obții o postură corectă și să-ți remodelezi și vindeci corpul.

La clasele de Iyengar Yoga se folosesc accesorii precum curele, blocuri de lemn sau pături, care vin în completarea asanelor. Accesoriile au rolul de a face posturile accesibile tuturor participanților la clasă, indiferent de nivelul de antrenament la care se află, și reduc orice risc în vederea executării asanelor. "La începuturile ei, Iyengar Yoga a fost folosită și în medicină. Tocmai de aceea, acum este recomandată oricui, indiferent de problemele de sănătate", spune Julio Papi, Director General Move On.

Beneficii pentru minte și trup

Ai putea spune că Iyengar Yoga este un antrenament destul de greu, pentru că lucrezi foarte mult la partea de aliniament și postură, iar menținerea asanelor durează mai mult decât la o practică normală de yoga. Dar, toate acestea în combinație cu respirația controlată te vor ajuta să identifici și remediezi problemele corpului tău. Pentru că o postură deficitară sau diverse dezechilibre la nivelul sistemului osos sau articular îți pot aduce multe probleme, chiar și la nivelului organelor interne. Iar Iyengar Yoga te va ajuta să-ți observi corpul și să acționezi acolo unde are nevoie. "Este o metodă bună de vindecare a diverselor patologii sau probleme de postură întâlnite tot mai des atât printre adulți, cât și în rândul copiilor", a mai adăugat Julio.

Testează pe proprie piele la Iynegar Yoga seminar

În perioada 18-20 septembrie, va avea lor primul seminar de Iynegar Yoga din România, care va dura 24 de ore. David Meloni, cel care va susține seminarul, practică acest tip de yoga încă din 1996. "Am aflat de David în India, în timpul unui curs de Iynegar Yoga și mi-a fost indicat de către un guru de acolo, dar și de alții din America de Sud. Mi-au spus că dacă vreau pe cineva din Europa, pregătit în această metodă de yoga, atunci cu David trebuie să vorbesc, pentru că este unul dintre cei mai buni instructori din lume", a mai spus Julio.

David este stabilit în Florența, Italia și vine pentru prima data în România în luna septembrie, prin intermediul Move On. Seminarul de Iynegar Yoga este deschis pentru toți practicanții de yoga, fie ei antrenori sau amatori. Este o ocazie unică de a lua contact cu modalitatea de lucru și cultura acestui tip de antrenament.

Cursul va avea loc la World Class Jolie Ville din București, între 18 și 20 septembrie, câte 8 ore pe zi. Mai multe detalii găsești pe site-ul Move On.