Te ajută să slăbești, îți schimbă dispoziția și te menține sănătos – acestea sunt 3 beneficii bine-cunoscute ale sportului. Am selectat însă, altele de care trebuie să știi.

Îți îmbunătățește memoria
Nu pentru că vei reuși să ții minte toate mișcările din antrenament, ci pentru că datorită mișcării, creierul tău se oxigenează mai bine, iar asta ajută la îmbunătățirea memoriei și a gândirii. Nu te suprasolicita însă – vei obține efectul invers.

Te face mai creativ
Atunci când simți că ai un blocaj mintal, dă fuga la sală sau ieși la o alergare scurtă. Studii recente au demonstrat că mișcarea stimulează atât gândirea convergentă, cât și pe cea divergentă, ambele tipuri fiind asociate cu creativitatea. Până la urmă, poți să iei literalmente expresia out of the box.

Îți economisește bani
Nu te-ai fi gândit la asta, nu? Există un studiu în care s-a demonstrat că, pentru fiecare dolar investit în fitness, economisești 2,71 dolari pe care i-ai fi cheltuit pe medicamente. Altfel spus, pentru fiecare 5 lei investiți în sport, economisești 10 pe care i-ai fi dat în farmacii.

Îți schimbă viața sexuală (în bine)
Dacă faci sport și îți menții un regim alimentar sănătos, șansele să ai o viață sexuală mai bună cresc. Spre exemplu, anumite ingrediente extrem de sănătoase, precum șofranul sau ghimbirul, care te ajută și în performanța sportivă, îmbunătățesc și activitatea sexuală.

Îți ușurează respirația
Exercițiile fizice vor ajuta oxigenul să circule mai bine în organism, dar și să îți întărească mușchii ce ajută plămânii să se deschidă, pentru a primi oxigenul.

Ține la distanță insomniile
Dacă cele peste opt ore de stat la birou ți-au dat insomnii, din cauza stresului, află că sportul va remedia situația. Te va deconecta de la problemele cotidiene și, în plus, va consuma energia fizică pe care nu ai reușit să o arzi stand atâtea ore pe scaun.