Atunci când ai o perioadă grea și nu poți ajunge la un terapeut sau nu ești pregătit pentru asta, există câteva soluții simple și ieftine, care te vor ajuta să treci peste probleme.  

Antrenează-te regulat

Cea mai simplă modalitate prin care poți să lucrezi cu tine fără să apelezi la un terapeut profesionist se rezumă la sport. Te va ajuta nu doar să ai o formă fizică mai bună, ci și o stare de bine. Sportul stimulează reacțiile chimice din creier care te fac să te simți mai fericit și mai relaxat. 30 de minute de sport reduc nivelul hormonilor de stres din corp și susțin producția de endorfine, care te ajută să îți menții moralul ridicat și starea de optimism. În plus, calitatea somnului va fi semnificativ îmbunătățită, permițându-ți astfel să îți începi ziua cu o stare bună. 

Învață diferite tehnici de respirație

Activități de tipul yoga sau Pilates te ajută să înveți diferite tehnici de respirație care îți vor schimba perspectiva. Alternând ritmul, adâncimea și felul în care respiri, schimbi mesajul pe care îl trimiți către creier, într-un mod pe care acesta îl percepe fără eforturi suplimentare și la care răspunde ușor. Mesajele de la sistemul respirator sunt înțelese rapid și au efecte majore asupra centrilor nervoși implicați în emoții. Astfel, tehnicile de respirație te pot ajuta să depășești depresii și să lupți cu anxietatea ori cu atacurile de panică.

Găsește aplicația potrivită

Există numeroase aplicații pentru iOS și Android pe care le poți folosi, în funcție de nevoile pe care le ai. Unele, de tipul Scala HADS, te ajută să identifici și să te documentezi asupra problemelor, altele funcționează ca un jurnal cu notificări, iar altele îți facilitează accesul la grupuri de discuții și suport sau la profesioniști cu care poți vorbi. Multe dintre ele sunt pentru publicul anglofon, însă poți găsi una care să ți se potrivească și ale cărei funcții să se aplice și pentru România. Iar în privința costurilor, pe unele le poți descărca gratuit (Mindshift, Happify), iar altele pot ajunge până la 10 dolari (DBT Diary Card and Skills Coach).

Încearcă liniile de ajutor

Există câteva linii telefonice la care poți suna atunci când simți nevoia să vorbești cu cineva sau când te afli în impas. Aceste numere pot fi apelate gratuit din orice rețea, iar la capătul lor vei găsi personal pregătit. Două dintre ele sunt Telverde Criză Emoțională (116123) și Telverde Antisuicid (0800.801.200) , dar există și numeroase fundații care oferă consiliere specializată, în funcție de problema pe care o ai, fără taxe suplimentare sau cu tarife modice.