Pentru o „viață sănătoasă“ sportul este un element indispensabil. Tocmai de aceea a face mișcare este o investiție în tine. Cu toate acestea, nu puțini sunt cei care uită de respectarea unor reguli de igienă foarte importante, în sălile de sport.

1. Indiferent că te îndrepți spre sala de aerobic sau cea de forță, îți recomandăm să ai cu tine un prosop curat, pe care să îl așezi pe aparate sau pe saltelele utilizate. Prosopul funcționează ca o "barieră" între suprafețele comune și piele. Nu uita nici de micile zgârieturi sau răni – este foarte important să le acoperi cu un plasture, pentru a evita riscul unei eventuale infecții.

2.  Spălatul pe mâini atât înainte, cât și după fiecare antrenament, este foarte important. Atunci când ajungi în sala de sport elimini, prin spălatul pe mâini, bacteriile din exterior, iar pentru că în timpul antrenamentului atingi foarte multe suprafețe, spălatul pe mâini cu săpun, timp de cel puțin 20 de secunde, este obligatoriu.

3. Ultimul nostru sfat este curățarea aparatelor sau suprafețelor pe care le atingi în timpul antrenamentului. Chiar dacă cei care împart sala de sport cu tine au grijă să curețe aparatele la finalul exercițiilor, apelează la Igienol Dezinfectant cu pulverizator pentru a te asigura că suprafața este curată și dezinfectată în siguranță.

Începând cu luna martie, pasionații de sport vor putea folosi gratuit produsele Igienol Dezinfectant fără clor în toate sălile World Class, pentru a curăța aparatele sau alte suprafețe înainte de utilizare. Cu un parfum discret și plăcut, Igienol nu doar curăță suprafețele, ci le și dezinfectează, eliminând 99,9% dintre bacterii. În plus, datorită faptului că nu conține clor, cei care au pielea sensibilă nu trebuie să își facă griji cu privire la faptul că se pot irita sau dezvolta probleme dermatologice, intrând în contact direct cu suprafețele dezinfectate cu Igienol.