Anca Bucur și Dragoș Ionescu sunt un cuplu inspirațional pentru cei care vor să împartă sănătatea la doi.

Ea este Miss Fitness Universe, iar el pare să fi câștigat o competiție echivalentă. De fapt, cam tot ce fac ei e complementar și sunt o echipă sudată atât în sala de fitness, cât şi acasă. Am stat de vorbă cu ei și ne-au dezvăluit câteva dintre trucurile care îi ajută să fie în formă din toate punctele de vedere.

Principalul motiv pentru care ai grijă de corpul tău:
A: Mă simt bine fizic și psihic. 
D: Pentru sănătate.

Regula de aur în sală:
A: Calitate, nu cantitate. Apă, prosop și determinare!
D: Măsoară-ți progresul!

Exercițiul preferat:
A: Cele pentru zona abdominală.
D: Extensii pentru biceps cu gantera.

Antrenamentul perfect este:
A: Cel în care clienții mei sunt dedicați, implicați și dornici de a face clasa, iar la sfârșit sunt mulțumiți de ei și de mine. Iar antrenamentul perfect (individual) este cel în care reușesc să fac tot ce mi-am propus de la început.
D: Antrenamentul în care am făcut tot ce mi-am propus.

După un antrenament te simți:
A: Fiindcă, înainte de toate, sunt antrenor, iar asta e ceea ce fac mai multe ore pe zi, aș putea spune: pozitivă, fericită, mulțumită. Iar, uneori, când se acumulează oboseală, mă simt epuizată, deși nu arăt asta.
D: Încântat, energic, tonifiat.

Atunci când nu ai energie să te antrenezi:
A: Mă motivează recunoștința pe care o am față de oamenii care au încredere în mine, ca antrenor, și față de cei ce văd în mine o sursă de inspirație, atât ca antrenor, cât și ca fitness model.
D: Îmi caut un partener de antrenament.

Trei obiceiuri sănătoase pe care le ai:
A: Fac mișcare zilnic, beau multă apă și încerc să dorm opt ore pe noapte.
D: Fac sport constant, beau un pahar de apă dimineața, după ce mă trezesc, și unul înainte de culcare și încerc să dorm opt ore pe noapte.

De la el/ea ai învățat:
A: Că totul e mai ușor atunci când ai pe cineva alături care te încurajează, apreciază și te susține.
D: De la Anca am învățat multe lucruri, dar anul acesta, după accidentarea ei la genunchi, am învățat că nimic nu este imposibil și că totul depinde de cât de mult îți dorești să reușești ceea ce îți propui.

Cum v-a schimbat sportul relația:
A: Ne-a apropiat mai mult. Și, dacă ar fi să găsesc trei cuvinte care ne definesc relația, aș spune: înțelegere, comunicare și suport. Toate sunt de fapt o consecință a faptului că amândoi facem sport.
D: În bine, ne-a apropiat și ne-a unit. 

Video Director & DOP Gabriel Hennessey