Trei oameni obișnuiți s-au înscris la un Ironman. Până acum ți-am povestit cum se pregătesc pentru o competiție atât de dură. Dar am vrut să aflăm și ce i-a determinat să facă asta și cum li s-a schimbat viața.

De ce ai intrat în acest proiect?
IOANA: Pentru că la început mi s-a părut ceva imposibil de făcut, un concurs doar pentru supraoameni. Acum e mai tangibil.
SILVIU: Să-mi mai găsesc o limita numai bună de depăşit.

Ce ţi se pare cel mai greu, acum la două luni după antrenamente?
IOANA: Îmi este greu să îmi împart timpul între job, antrenamente şi viaţă personală; mai ales ultima are de suferit. Și uneori simt că nu am suficient timp pentru refacere fizică şi mentală.
PAUL: Disciplină de care ai nevoie pentru a menţine ritmul antrenamentelor şi mai ales pentru a avea o alimentaţie sănătoasă… asta încă nu îmi iese.

Cea mai tare chestie care s-a schimbat în perioada asta:
IOANA: Nevoia şi capacitatea mea de somn. Înainte eram foarte funcţională cu câte șapte ore pe noapte, însă acum, dacă nu dorm cel puţin opt, nu mai am randament. Dar mă consolez cu gândul că blugii preferaţi stau mult mai bine pe mine.
SILVIU: Mi-a crescut mult rezistenţă la efort. În plus, am luat în greutate cam trei kilograme şi corpul a început să se transforme într-un „lean, mean, Ironman machine“, cum glumim între noi.

Replica de încurajare de la antrenor care îţi mai dă forţă:
SILVIU: "Încă 10 secunde!"
PAUL: "Sări uşor, ca o şoaptă!"

La ce ai renunţat ca să faci asta?
IOANA: La dimineţile leneşe, serile târzii cu prietenii, petreceri în weekend, câteva pahare de vin pe săptămână.
SILVIU: La confort şi la timp liber. Mulţumesc familiei pentru înţelegere!

Ce îţi lipseşte?
SILVIU: Somnul de prânz din weekend, înlocuit acum cu long bike, long run, hill reps.
PAUL: O bicicletă bună pe care să mă antrenez (din fericire lucrul asta se rezolvă) şi o oră de citit seara.

Ce ai câştigat?
IOANA: În primul rând mai multă încredere în forţele proprii. În a doilea rând, chiar forţă proprie! Sunt mult mai în formă şi mai puternică decât atunci când am început antrenamentele.
PAUL: Am început să îi cunosc mai bine pe Ioana, Silviu şi Alex dar şi pe Cristi, Andrei şi Ufo care se antrenează din când în când cu noi (i-am virusat). Nu am crezut că vom reuşi să strângem lângă noi atât de mulţi parteneri de calitate. Doar am sperat şi uite că am parte de o surpriză plăcută!

Ce zic cei din jur?
SILVIU: Cââât? 180 km? Şi la final un maraton? Ai înnebunit…
PAUL: Un sfert din prieteni zic că sunt dus cu pluta, iar ceilalţi mă încurajează şi mă ajută cu tot ce pot.

Cum te simţi tu?
SILVIU: Momentan, sunt încrezător că pot să termin un half Ironman şi simt că mai este mult până departe, până la un Ironman întreg.
PAUL: Cred că mai am puţin până să fiu pregătit pentru un Half Ironman (pe care ar trebui să îl fac la Oradea în Iunie), mă simt şi obosit şi plin de energie – e un paradox dar cam aici „sunt“. Un lucru e sigur, în octombrie toţi trei vom fi capabili să terminăm un Ironman întreg, nu am nicio îndoială!!

În echipa tu eşti cea/cel care...
IOANA: …se antrenează după feeling, fără ceas, aplicaţii, Excel-uri cu antrenamente etc. Noroc că mă bate la cap Paul să îmi notez antrenamentele pentru site şi mi-a arătat Silviu câteva aplicaţii despre calorii şi efort. Altfel nu mi-aş fi măsurat nimic!
SILVIU: …notează tot ce mănâncă de când au început pregătirile, plus fiecare antrenament în vreo două-trei aplicaţii diferite. Freak!
PAUL: …aleargă după parteneri, adună echipa la antrenamentele comune.