În această perioadă ai doi inamici care te pot scoate din ritmul normal: prea multă mâncare și prea puțin timp (să te antrenezi). Sfaturile de mai jos te vor ajuta să le vii de hac amândurora.

Planifică lucrurile
Planifică-ți foarte bine vacanța. Din timp dacă se poate. Scrie într-o agendă toate obligațiile pe care le ai în vacanță, zilele când vei ieși în oraș și cu cine. Dacă te duci în vizită la rude, trebuie să știi lucrurile astea dinainte. Vezi când ai putea avea ceva timp liber și încearcă să îți păstrezi măcar jumătate de oră pe zi pentru corpul tău. Consideră că ai o obligație față de sănătatea și corpul tău.

Fă exerciții complexe
Renunță la cele de izolare, de exemplu. Alege exerciții care implică simultan cât mai multe grupe de mușchi, așa cum sunt clean and press, burpees sau push press. Astfel de exerciții compuse ard mai multe calorii decât cele de izolare.

Alege antrenamente scurte, dar intense
Dacă ai trecut prin antrenamente tip interval, atunci știi că nu trebuie să petreci două ore în sală ca să-și facă efectul. În plus, tratează perioada asta ca pe una în care controlezi la secundă lucrurile, nu în care construiești. Cu cât ieși mai bine din perioada sărbătorilor, cu atât mai ușor să îți revii după Sărbători. Așadar, alege antrenamente scurte, dar intense, de 30 de minute.

Folosește-te de facilitățile hotelului
Când te duci la un hotel, uită-te dacă au o sală de fitness, ca să poți face exerciții dimineața sau seara. Află unde stai, înainte să plătești. Ia cu tine echipamentul de fitness sau costumul de baie, dacă optezi pentru piscină. S-ar putea ca mai multe hoteluri să aibă facilități de înot, așa că poți alege asta pentru a începe ziua în forță.

Mergi mult, indiferent unde te duci
Dacă vei călători într-un oraș străin, nu alege tot timpul transportul în comun și evită taxiurile. Te va costa mai puțin și te vei menține în formă. Alege să vezi orașul la pas și programează-ți din timp toate zilele. În fiecare zi, vezi unde te duci și dacă e distanța prea mare, măcar coboară cu o stație înainte de obiectivul turistic.

 

Foto: Les Mills