Nu trebuie să uiți că înotul se face într-un mediu mai dens decât aerul și, implicit, mai dificil pentru corpul uman. În plus, poziția orizontală a corpului este foarte importantă atunci când înaintezi în apă. Plecând de la aceste premise, cu o tehnică bună de înot și un antrenament constant, vei reuși cu siguranță să îți depășești limitele.

Una dintre metode de antrenament utilizate în pregătirea sportivilor, care îmbunătățește rezistența, este antrenamentul continuu. Evident, nu presupune să înoți fără oprire, ci:
- să înoți uniform, pe distanţe lungi;
- să ai un regim de lucru în zona de efort aerob mediu şi mic;
- să ai o intensitate medie spre ridicată;
- să înoți pe o anumită distanţă numai cu braţele, apoi numai cu picioarele.

Cum te antrenezi

Încălzire: 6 bazine picioare craul cu pluta (ții brațele pe plută și faci mișcarea doar din picioare).
Tehnica stilului de înot: craul sau spate. De exemplu, prin alunecare cu ambele brațe sus sau cu un braț sus și unul jos.

Cum înoți:
- Pe distanțe scurte (un bazin), respirând la 5 brațe – te va ajuta să îți dezvolți capacitatea respiratorie;
- Efectuează întoarcerea pe spate, în alunecare sau doar dând din picioare (pluta pe spate);
- Cele 2 bazine (dus-întors) se consideră un set. Efectuează 6 seturi (12 bazine).

Ca elemente ajutătoare folosește pluta și labele.

Frecvența antrenamentelor trebuie să fie de minimum trei pe săptămână.

Cătălin Obretin este fost component al lotului național de natație și totodată componen al centrului olimpic de natație. Este antrenor personal și instructor de fitness în cluburile World Class. Mai multe despre el găsești aici.