Mișcările de stretching și exercițiile de tip Pilates sunt foarte utile în acest caz. Iată de ce:

Principalele exerciţii de recuperare după hernia de disc abordează musculatura profundă a spatelui şi musculatura abdominală, cele mai eficiente exerciţii fiind cele de tip Pilates. Tratamentul de recuperare după hernia de disc include, de asemenea, exerciţii de stretching pentru regiunea lombară a spatelui.
Două dintre cele pe care le poți face acasă sunt Prone Hold, inspirat din Pilates, și Rotation în Lying, un exerciţiu de stretching foarte bun. Mai jos ai explicațiile. Dar nu uita că pentru probleme ca hernia de disc este important să faci recuperarea cu un specialist.

Prone Hold (planșa)

Stai sprijinit pe coate şi pe degetele de la picioare, menţinând coloana vertebrală într-o poziţie neutră. Pe toată durata efectuării exerciţiului, încordează musculatura abdominală şi cea pelvină. Menţine această poziţie cât de mult posibil, fără să apară senzaţia de durere şi să nu mai ai o postură bună a corpului. Repetă de trei ori acest exerciţiu.

Rotation in Lying

Întinde-te pe spate, cu genunchii îndoiţi şi picioarele apropiate. Balansează uşor ambii genunchi în lateral, încercând pe cât posibil să eviţi senzaţia de durere. Efectuează 10-20 de repetări.

Pe măsură ce se avansează în programul de recuperare, gradul de dificultate al exerciţiilor poate creşte, cu scopul de a întări şi mai mult musculatura spatelui, respectiv cea abdominală, cu rol în susţinerea musculaturii regiunii lombare.

 

Gelu Cosma este kinetoterapeut și managerul clinicii de recuperare sportivă și medicală Kinetic Sport & Medicine.