Vremea se schimbă, iar corpul tău este nevoit să se adapteze. Așa că pentru rezultate optime, trebuie să îl ajuți cu antrenamentele potrivite.

Odată cu apropierea sezonului rece, la nivelul organismului apar diverse modificări fiziologice, cele mai importante fiind: încetinirea funcției metabolice (favorizarea depunerii țesutului adipos) și scăderea nivelului serotoninei. Astfel, în urma acestor schimbări, și programul de antrenament ar trebui ajustat. Cel mai bine ar fi să faci modificările sub îndrumarea unui antrenor personal, care va optimiza programul pentru nevoile tale. Însă tu poți lua alte măsuri, care te vor aduce mai aproape de rezultatele dorite.

Mergi cu un prieten la sală
Lipsa de motivație, dată de nivelul de serotonină scăzut, poate fi combătută mergând la antrenamente împreună cu un partener. Vei avea pe cineva care să te ambiționeze, să-ți ridice moralul pentru a susține antrenamentul și poate chiar va apărea o mică rivalitate între voi, utilă pentru a obține rezultate mai bune.

Redu cantitatea, crește calitatea
De asemenea, dacă simți nevoia, poți reduce numărul de ședințe de antrenamente, dar nu uita să crești intensitatea. În caz că până acum nu participai la clase de grup, este un moment bun să o faci; îți vei diversifica rutina de exerciții și îi vei oferi organismului o varietate mai mare de stimuli.

Toate aceste mici schimbări te vor ajuta să-ți ții greutatea sub control, să te simți mai bine și mai activ – lucruri esențiale pe timp de iarnă.

 

Alexandru Codarcea este antrenor personal W Charles de Gaulle.