Pentru că aceasta este partea din corp care îți susține mare parte din greutate, ia măsuri la primul semnal de alarmă.

Cauzele pentru durerile lombare sunt de obicei ridicarea unor greutăţi mari, răsuciri bruşte de trunchi sau poziţii incomode ale corpului. Dacă ai luat măsurile minimale şi durerea nu a trecut timp de câteva săptămâni, mergi de urgență la un medic specialist. În urma diagnosticului stabilit, vei urma un tratament susţinut de recuperare medicală, care include, în general, proceduri specifice de kinetoterapie, fizioterapie şi stretching.

Elimină cauza

Dar, înainte de toate, poți scăpa de dureri tratând, în primul rând, cauza. Pentru atenuarea durerii uşoare, ia ibuprofen și evită suprasolicitarea muşchilor şi a ligamentelor care susţin coloana vertebrală.

Odată cu vârstă, pot apărea unele afecţiuni ale coloanei, precum stenoza vertebrală, osteoartrita sau fracturi prin compresie. În caz că durerea a apărut în urma unei mișcări greșite la sală sau a unei accidentări, nu amâna vizita la medic. Este posibil să te confrunți cu hernie de disc.

Tratamente de durată

Dacă, în urma consultului ai fost diagnosticat cu spondiloză, scolioză, cifoză sau de alte afecţiuni similare, pregătește-te pentru un tratament de recuperare, care va dura chiar și câteva luni. Vei urma un program de exerciţii şi stretching, care îți vor întări musculatura lombară şi abdominală, sau stretching specific pentru zona lombară şi terapie manuală ori masaj terapeutic.

Gelu Cosma este kinetoterapeut și managerul clinicii de recuperare sportivă și medicală Kinetic Sport & Medicine.