Plaja se poate transforma în partenerul perfect pentru antrenamentele tale, cât timp o folosești așa cum trebuie.  

De ce merită să alergi pe nisip

Efortul depus este mai mare. Nisipul îți obligă mușchii să lucreze mai mult pentru a te deplasa. Vei consuma energia necesară unei sesiuni de alergare pe suprafață tare într-un timp mult mai scurt și vei arde mai multe calorii pentru a menține viteza obișnuită. Stabilește-ți obiectivele antrenamentului pe plajă cu această idee în minte.

Nisipul absoarbe impactul și reduce stresul asupra încheieturilor. Gleznele, genunchii și tendoanele îți vor mulțumi pentru diminuarea șocurilor. Atenție însă, nisipul prea adânc, foarte denivelat, sau malurile înclinate pot provoca accidentări, în special alergătorilor mai puțin antrenați, cu încheieturi mai sensibile.

Mușchii stabilizatori vor lucra în plus. Dacă alergi desculț pe plajă, mușchii de la nivelul gleznelor, genunchilor și tălpilor vor lucra mai intens pentru a te echilibra. Este un antrenament de forță excelent pentru această zonă, adesea ignorată sau neglijată de alergători.

Plaja te ajută să îți îmbunătățești viteza. Nisipul îți prinde piciorul, iar alergarea solicită mai intens mușchii pentru deplasare. După câteva antrenamente pe plajă, viteza de alergare pe asfalt sau pistă va crește fără efort suplimentar.

Aleargă la răsărit și nu vei uita curând această experiență. Chiar dacă nu te numeri printre cei mai matinali oameni din lume și ideea de a te trezi dimineață în concediu nu îți surâde, încearcă o dată. Plaja va fi aproape pustie, iar soarele ieșind din mare îți va pune un zâmbet pe buze toată ziua.

De ce trebuie să ții cont

Alergatul descălțat poate pune mai multă presiune pe fascia plantară și poate deregla pronația. De asemenea, alergarea pe distanțe lungi pe un mal înclinat poate conduce la accidentări serioase. Dacă vrei să te antrenezi pe plajă, acordă-ți câteva zile de acomodare lucrând mai ușor, hidratează-te suplimentar și fii atent la cum reacționează corpul în timpul și după terminarea sesiunii de sport.